Search Wishlist0

Ce este aurul alb: Compozitie si caracteristici

Aurul alb reprezinta una dintre cele mai populare alegeri, in special atunci cand vine vorba de inele si verighete. Bijuteriile realizate din acest material au acea eleganta nemuritoare pe care ne-o dorim de la un accesoriu pe care il vom pastra toata viata, reusind cumva sa para piese clasice si moderne in acelasi timp. 

In acest articol vom vorbi despre ce este de fapt aurul alb si care sunt proprietatile acestuia. 

Cum este creat aurul alb 




Inainte de a vorbi despre ce este aurul alb, trebuie sa intelegi un lucru simplu: aurul este galben, doar galben. Nu exista de fapt aur alb, roz, negru sau orice alta culoare  ai mai intalnit prin magazine. Este tot aur galben, dar care a fost combinat cu diverse metale. 

In general, aurul galben pur nu poate fi folosit pentru realizarea bijuteriilor; este prea moale. Prin combinarea acestuia cu alte metale, el devine mai rezistent si mai durabil. Tot astfel se poate obtine si o paleta variata de culori.  

Aurul alb a aparut in anii ′20, ca o alternativa pentru platina. Acesta este creat prin combinarea aurului galben cu ”metale albe”: paladiu, nichel, argint, zinc, chiar si cupru. In functie de proportia acestor metale albe, culoarea aliajelor poate varia de la un alb puternic la gri, chiar si un galben maroniu.

De obicei, pentru realizarea bijuteriilor se folosesc combinatii de aur, cupru, nichel si zinc sau aur, paladiu si argint. Pentru a crea o suprafata mai dura, dar si pentru a se obtine acea culoare alba, uniforma, stralucitoare, pe care cei care cumpara astfel de bijuterii si-o doresc, aurul alb este placat cu rodiu. [1]

Ce proprietati are aurul alb 


Proprietatile aurului alb pot varia in functie de metalele folosite si proportia acestora. De exemplu, aliajele de aur alb cu nichel au o duritate ridicata, se intaresc rapid in timpul prelucrarii si au tendinta de a crapa. Acest tip de aliaje au devenit mai putin populare deoarece nichelul poate provoca reactii alergice atunci cand intra in contact cu pielea. 

Aliajele de aur alb care contin paladiu se caracterizeaza printr-o duritate scazuta, o ductibilitate excelenta si, daca este adaugat suficient paladiu, o buna potrivire a culorii. Un dezavantaj al acestor aliaje il reprezinta temperatura liquidus ridicata, dar si pretul ridicat al paladiului. 

In general, proprietatile pe care ar trebui sa le aiba aliajul de aur alb ideal, cel putin atunci cand vine vorba de crearea bijuteriilor, ar fi: 

  • Culoare alba potrivita si reflectivitate ridicata; 
  • Duritate rezonabila; 
  • Lucrabilitate la rece adecvata; 
  • Temperatura liquidus relativ scazuta (mai mica de 1100°C);
  • Elemente de aliere convenabile ca pret.[4]

De ce sa alegi aurul alb


Pe langa frumusetea sa, aurul alb are si alte caracteristici ce il fac o alegere buna, in special pentru inele de logodna si verighete precum cele disponibile pe site-ul nostru. Ingrijit corespunzator, va putea fi purtat ani in sir, fiind rezistent la coroziune si impact.[2]

Nu este de neglijat nici faptul ca reprezinta o alternativa mai convenabila ca si pret pentru cei care prefera bijuteriile din metal alb

De asemenea, este bine sa stii ca un inel de aur galben de 18Kt si unul de aur alb de 18Kt va contine exact acelasi procent de aur pur; singura diferenta dintre cele doua consta in metalele de aliere folosite.

Cum se ingrijeste aurul alb


Dupa cum am mentionat mai sus, aurul alb este placat, de obicei, cu rodiu pentru a obtine acea culoare alba si stralucitoare atat de populara. In timp insa, stratul de rodiu se poate uza, moment in care vei vedea ca bijuteria respectiva incepe sa se ingalbeneasca. 

Deoarece aurul pur este galben, chiar si atunci cand este combinat cu alte metale va pastra aproape intotdeauna o oarecare tenta a acestei culori. Acest lucru devine evident atunci cand stratul de rodiu cu care a fost placat incepe sa dispara.

Din fericire, nu este o problema de nerezolvat. O vizita la bijutier si inelul tau preferat isi va recapata culoarea alba si stralucirea care te-au facut sa-l alegi initial. Frecventa cu care va trebui sa faci astfel de vizite depinde de cat de des porti bijuteria respectiva, dar si de activitatile pe care le practici in acest timp.[3]

Arata-le bijuteriilor tale grija pe care o merita si isi vor pastra aspectul impecabil mai mult timp. Este o regula simpla, valabila pentru toate metalele pretioase. Evita sa porti bijuterii atunci cand inoti, fie ca o faci in mare sau in piscina, si scoate-le inainte de a intra la dus; de asemenea, oricat ti-ai iubi verigheta sau inelul de logodna, nu este nevoie sa le porti si in timp ce speli vasele sau faci curatenie. 

Aurul alb este materialul perfect pentru acele persoane care iubesc bijuteriile, dar prefera aspectul metalelor argintii, albe. Poate fi gravat, asociat cu pietre pretioase sau semipretioase ori cu metale de diferite culori. 

Indiferent de model, piesele realizate din acest material reprezinta o alegere buna pentru oricine doreste sa se rasfete cu o bijuterie noua ori sa faca un cadou frumos unei persoane dragi. Daca si tu esti de aceeasi parere, vei gasi ceea ce cauti pe elyart.ro.

Bibliografie: 

  1. “Meet the Experts - White Gold - Assay Office.” Theassayoffice.com, theassayoffice.com/white_gold_labexpert. Accessed 7 Feb. 2022.
  2. “White Gold, Platinum, Palladium or Silver - Choose the Right White Metal for Your Engagement and Wedding Rings | 4Cs of Diamond Quality by GIA.” GIA 4Cs, 29 June 2015, 4cs.gia.edu/en-us/blog/pick-right-white-metal-engagement-wedding-ring/. Accessed 7 Feb. 2022.
  3. “Why Does White Gold Yellow? | Jewelers of America.” Jewelers.org, 2022, www.jewelers.org/education/jewelry-metals/gold-jewelry-guide/15-consumer/education-jewelry-care/jewelry-metals-education/456-why-does-white-gold-yellow. Accessed 7 Feb. 2022.
  4. Cretu, Cristian, and Elma van der Lingen. “Coloured Gold Alloys.” Gold Bulletin, vol. 32, no. 4, Dec. 1999, pp. 115–126, link.springer.com/article/10.1007/BF03214796, 10.1007/bf03214796. Accessed 7 Feb. 2022.

Lasa un comentariu
Nu exista opinii la acest produs