Search Wishlist0

Mesaje de gravat: Idei pentru personalizarea verighetelor


Verighetele nu sunt doar simple bijuterii, sunt un simbol al faptului că două persoane au decis să-și petreacă toată viața împreună. Este și motivul pentru care multe cupluri aleg să le personalizeze prin gravarea unor mesaje cu o semnificație anume, de la inițialele lor până la declarații de dragoste eternă. 
Dacă și tu cauți o metodă prin care să transformi aceste bijuterii deja speciale într-unele unice, de neînlocuit, atunci continuă să citești. Am pregătit pentru tine un ghid în care vei găsi nu doar sfaturi utile în alegerea verighetelor, ci și recomandări privind mesajele ce pot fi gravate pe acestea. 

Cuprins: 


Cum alegi verighetele potrivite


Găsirea verighetelor perfecte nu este un lucru chiar așa de ușor de făcut pe cât s-ar putea crede. Există atât de multe tipuri și modele încât să decizi pe care dintre acestea vrei să-l porți tot restul vieții tale poate părea ceva imposibil de făcut. 
Îți va fi mai ușor să faci o alegere dacă ții cont de câteva criterii: 

  • Buget - stabilește încă de la început un buget aproximativ pe care vrei să-l aloci pentru achiziționarea verighetelor; este un detaliu important, care îți poate influența decizia cu privire la tipul de metal din care sunt realizate acestea, complexitatea modelului, dacă au sau nu pietre prețioase etc. 
  • Metal - unul dintre detaliile de care trebuie să ții cont atunci când îți alegi verighetele se referă la metalul din care sunt confecționate acestea; nu doar că unele metale sunt mai scumpe decât altele, dar caracteristicile lor pot varia; de exemplu, dacă ai pielea sensibilă, ai putea dori verighete din platină sau paladiu, două metale hipoalergenice; dacă vrei ceva mai deosebit, poți opta pentru aur roz, iar dacă nu ai un buget prea mare ai putea căuta modele de verighete din argint. 
  • Model - fie că vrei un model mai complicat, cu diverse gravuri, realizat dintr-o combinație de metale, ori unul simplu, clasic, cum ar fi tradiționalele benzi de aur galben, nu va fi o problemă să găsești ceea ce cauți; mai mult decât atât, vei descoperi că ai posibilitatea de a personaliza anumite modele; 
  • Stil de viață - este un criteriu pe care multe persoane tind să-l ignore, chiar dacă este unul important; dacă ai un stil de viață activ, practici un sport sau lucrezi mult cu mâinile, o verighetă placată cu diamante s-ar putea să nu fie cea mai înțeleaptă alegere; o ideea mai bună o reprezintă o bandă din oțel inoxidabil ori titan, care nu se zgârie și care nu are nevoie de prea multă îngrijire. 

Pe lângă toate aceste criterii, mai este un detaliu de care ar trebui să ții cont: veți purta aceste verighete zi de zi, așa că este important ca ele să reflecte gusturile și preferințele voastre, nu ale altor persoane. Nu trebuie să cauți o listă cu ce verighete se poartă, ci pur și simplu să le găsești pe cele care vi se potrivesc vouă. 

Metode de gravare


Gravura este procesul prin care o suprafață este marcată pentru a crea un efect vizual și textural. Poate fi realizat pe o varietate de materiale, de la sticlă sau hârtie la metale. 
În cazul bijuteriilor, fie că este vorba de ceasuri, pandante ori diverse tipuri de verighete, metodele folosite pentru gravarea acestora sunt aceleași: 

  • Gravura manuală - este o tehnică folosită din cele mai vechi timpuri pentru a crea adevărate opere de artă, cu ajutorul unor unelte simple; rezultatele pot fi incredibile, dar este un proces minuțios, ce necesită mult timp, răbdare și talent; 
  • Gravura mecanică - această metodă presupune folosirea unui instrument controlat de un computer pentru a crea un design preprogramat; este o tehnică mult mai precisă și mai rapidă decât gravarea manuală, dar nu este recomandată în cazul materialelor sensibile la căldură, cum ar fi sticla, plasticul sau pietrele prețioase delicate; 
  • Gravura cu laser - este cea mai modernă metodă de gravare și are avantajul că poate fi folosită pe aproape orice tip de material; designul ales este programat într-un computer și gravat pe o bijuterie ori un alt obiect cu ajutorul unui fascicul laser puternic concentrat; este o tehnică foarte precisă, ce permite controlarea nu doar a lățimii gravurii, ci și a adâncimii acesteia.
În zilele noastre, mulți bijutieri folosesc gravura mecanică sau pe cea cu laser, tehnici mai rapide și mai convenabile decât cea manuală.

Cum alegi mesajele potrivite pentru personalizarea verighetelor


Fie că este vorba de verighete ori de un alt tip de cadou gravat cu mesaj, sunt câteva lucruri de care ar trebui să ții cont atunci când alegi ceea ce vrei să scrie pe acesta: 

  • Dimensiunea obiectului gravat - regula este simplă și ușor de înțeles: cu cât suprafața obiectului respectiv este mai mare, cu atât mesajul tău poate fi mai lung; în cazul bijuteriilor, de multe ori lățimea acestora dictează limita de caractere sau complexitatea designului ce va fi gravat; de exemplu, poate că poți alege o propoziție sau un citat mai lung pentru o brățară, dar același mesaj nu va fi lizibil pe un inel; dacă vrei o verighetă gravată, alege o bandă cu lățimea de cel puțin 3 mm. 
  • Ce metodă de gravare va fi folosită - tehnica folosită poate influența nu numai dimensiunea mesajului, ci și complexitatea acestuia; de exemplu, dacă încerci să găsești idei pentru gravarea cu laser, atunci te vei bucura să afli că poți alege dintr-o gamă mai largă de fonturi și simboluri decât dacă ar fi folosită gravura mecanică. 
  • Cine va purta verigheta - unele persoane preferă mesajele romantice, altele pe cele amuzante. 
  • Dacă mesajul va fi vizibil sau nu - poți alege ca mesajul să fie gravat pe partea exterioară a benzii verighetei, unde îl va putea vedea toată lumea, sau pe partea interioară a benzii, unde va rămâne un secret cunoscut doar de voi doi; în funcție de acest detaliu, poți alege un mesaj mai mult sau mai puțin personal.

Idei de mesaje care pot fi gravate pe verighete


Când vine vorba de gravarea verighetelor, multe cupluri aleg cea mai simplă variantă: numelor sau inițialele lor și data căsătoriei. Este o modalitate bună de a adăuga verighetelor acea notă personală pe care o dorești și, în plus, nu există riscul ca peste câțiva ani să nu-ți mai placă. 

Sunt însă multe alte posibilități pentru care poți opta. Iată o listă cu câteva dintre cele mai frumoase mesaje, în limba română și nu numai, ce pot fi scrise pe verighete și din care te-ai putea inspira: 

  • Acum și întotdeauna; 
  • My one and only; 
  • Te iubesc/ I love you/ Je T’aime;
  • Amor Vincit Omnia (lat: Dragostea învinge totul); 
  • Tu ești jumătatea mea; 
  • La bine și la rău; 
  • Până ce moartea ne va despărți; 
  • Choose Love, Dream Forever;
  • Dragoste eternă/ Eternal love; 
  • Dragostea vieții mele; 
  • Crazy in love; 
  • Mon amour (franceză: Dragostea mea);
  • You’re my favorite person.

Dacă preferi ceva mai amuzant, iată câteva idei pe care le-ai putea folosi: 

  • I Love You More Than Coffee (pentru iubitorii de cafea); 
  • Cel mai norocos bărbat!
  • Nereturnabil; 
  • Property of (inițialele partenerului); 
  • Challenge Accepted. 
Alte variante pentru care puteți opta sunt poreclele voastre sau cuvintele de alint pe care le folosiți de obicei, citate scurte din cărțile sau filmele preferate ori un mesaj personal. 

De asemenea, este bine să știi că ai posibilitatea de a grava pe verighete nu doar cuvinte ori cifre; mai poți opta pentru bătăile inimii, amprenta partenerului ori diverse semne și simboluri. 

Indiferent de mesajul pe care alegi să îl gravezi, verifică-l cu atenție înainte de a-l trimite bijutierului; nu toate metalele permit modificarea unui cuvânt scris greșit, chiar dacă este vorba doar de o literă în plus. 

De asemenea, asigură-te că alegi mărimea potrivită pentru verighete; de regulă, bijuteriile personalizate, în special cele gravate, nu pot fi returnate, și, în funcție de model, sunt șanse să nu poată fi redimensionate. 

Nu te grăbi, nici când alegi verighetele și nici atunci când decizi ce mesaj va fi gravat pe ele. Încearcă să alegi propoziții scurte, altfel riști ca literele să fie prea mici pentru a putea fi citite. Dacă nu ești sigură că un anumit mesaj poate fi gravat pe modelul de verighetă ales, contactează-ne și vom găsi împreună o soluție. 

Lasa un comentariu
Nu exista opinii la acest produs